Te uiti la ea si nu contenesti sa te minunezi. O vezi mica, firava, dorind sa creasca mare si puternica. Cu radacini plapande si rasfirate, isi doreste sa fie mai falnica decat un sequoia. Ii admiri inversunarea, indrazneala, curajul si dorinta de viata. Se agata de tot ce o inconjoara ca sa supravietuiasca acestei etape incipiente din viata ei, ca un nou-nascut abia venit pe lume ce isi doreste sa fie deja mare si autonom. Ii admiri stasnicia cu care isi ramifica radacinele subtiri si fine ca firele panzei de paianjan, pe care si le infige tot mai adanc in sol, parca dorind sa devina de neclintit cu trecerea timpului, sa nu o mai poata zdruncina nici cea mai mare furtuna.
Esti uimit! Nu ai mai vazut asa ceva pana acum si spectacolul te acapareaza. Esti fascinat de aceasta creatura plapanda care creste sub ochii tai. Empatizezi cu ea si incepi sa o hranesti. O uzi regulat in zilele cand parca creatorul ei a uitat de ea. Ii mangai trunchiul ce devine tot mai gros, ii admiri crengile ce se intind tot mai mult si te visezi petrecandu-ti zilele caniculare la umbra lor. Iti doresti, subconstient, sa o vezi mare, falnica, strajuind peste orasul mult prea zgomotos.
Esti mandru de tine: ai ajutat-o sa creasca. Ca pe propriul copil. Esti parte din ea asa cum ea este parte din tine. Si veti deveni de nedespartit. Simti o legatura cu ea si te lasi cuprins de o beatitudine nemaiintalnita. A crescut asa cum nu iti imaginai. E mult mai falnica decat sperai ca va ajunge. Acum are radacini puternice infipte strasnic in glia udata de secole cu sangele stramosilor tai. Coroana este mare si face umbra asa cum iti doreai. Acum esti linistit si te intinzi obosit la poalele ei, ghemuindu-te, mic si neputiincios, la umbra vesnica a ramurilor dese. Nu mai vezi soarele. E umbra, asa cum vroiai. E liniste, asa cum ai visat.
Be First to Comment